Quiltul este o piesa formată din 3 straturi.Primul strat este cel conceput pentru a fi decorativ,creat din dantele,aplicatii sau peticele de material cu forme geometrice diferite, combinate armonios conform unor metode si tehnici de cusut.Stratul din mijloc este din vatelină iar ultimul strat din bumbac.Quiltul a fost folosit iniţial pentru cuverturi.Acum este utilizat si în scop decorativ, de la faţă de masă, perne, genţi, podoabe, tablouri sau felicitari. Quiltingul devenind o artă a îmbinării textilelor. Am început să lucrez quilturi, combinând culori, modele şi materiale,invatand mereu si aplicand tehnicile si metodele intalnite in aceasta vasta lume a patchwork-ului si quilt-ului. Cele mai multe din lucrarile mele le-am făcut cadou.


marți, 18 decembrie 2012

Felicitare bradut de Craciun


Anul trecut  am oferit multor prieteni acest model de felicitare.Tutorialul l-am luat de aici  Ii multumesc acestei doamne iubitoare de quilt pentru  tutorialele sale minunate.Am decis sa cos din nou acest bradut fiindca a placut si se realizeaza usor. Redau in cateva imagini si cuvinte cum am lucrat eu.







Post card-urile au dimensiunea finala de 10cm/15cm.Am taiat  4 materiale  in diferite culori cu 1 cm mai mult, 11 cm/16cm,le-am lipit pe hartie fusibila si le-am suprapus pentru a fi taiate impreuna.

Am desenat cu rosu un mare X si ar fi bine sa nu va apropiati de colturile materialului pentru ca modelul sa iasa cat mai frumos.






Si taiati dupa liniile desenate cu multa atentie pentru a nu misca materialul prea tare,fiindca triunghiurile taiate ar trebui sa se potriveasca cand le vom asambla din nou.








Pe un alt material ca suport, aici este alb ,am aranjat un set de triunghiuri,
eliminand hartia fusibila pe care erau lipite.





Iata primul set de triunghiuri aplicate pe suport alb de material.






Al doilea si







al treilea set de triunghiuri,



 

 

iar  finalul cu cele patru culori .


Am calcat felicitarile cu atentie pentru a se potrivi corect varfurile.Am ales un model decorativ la masina de cusut, am pus ata argintie si am inceput sa cos cele 4 post card-uri. Apoi am decupat din diferite materiale  un mic triunghi ca si bradut,aici am folosit satinul, pe care l-am aplicat apoi prin cusatura decorativa pe mijlocul felicitarii . Daca doriti  puteti coase pe bradut paiete,margelute sau stelute,dandu-i un aer de sarbatoare,  impodobindu-l.

Ca suport al felicitarii am folosit carton si am cusut zig-zag pe margine. Si atentie,atunci cand suportul este din carton trebuie ca zig-zagul sa fie cusut cat mai rar, altfel se taie hartia.






Este usor de lucrat si efectul este spectaculos atunci cand folosesti materiale frumoase.
Incercati si voi.
Succes.


Va doresc Sarbatori frumoase  alaturi de cei dragi ,iar  masa de Craciun sa fie imbelsugata si plina de voiosie .

3 comentarii:

Mihaela spunea...

Frumosi braduti si foarte bun tutorial!

Sarbatori linistite, Ortansa!

Silvia spunea...

Multumesc pentru tutorial1 Foarte frumoase felicitari, sper sa primesc si eu!

QDO spunea...

Frumos tutorial! Multumesc!